Alergiile de sezon, ca și alte tipuri de alergii, se dezvoltă atunci când sistemul imunitar al organismului reacționează excesiv la ceva din mediu, de obicei primăvara, vara sau toamna, atunci când anumite plante polenizează. Mai mult, alergiile sezoniere pot crește incidența sau severitatea simptomelor respiratorii la adulții și copiii cu astm.
Dacă stranutati și tusiți în anumite perioade ale anului, este posibil să aveți alergii sezoniere.
Cel mai mare declanșator al alergiei sezoniere este polenul . Polenul poate călători kilometri, deci nu este vorba doar despre plantele din vecinătatea dvs.
Sporii de mucegai sunt, de asemenea, o cauză frecventă de alergii începând din primăvară și continuând chiar până toamna. Cei mai importanți fungi de exterior sunt Alternaria alternata și Cladosporium, cu dezvoltare maximă primavara până toamna. Cresc pe frunzele căzute, plante uscate, compost.



Diagnostic
Pentru a pune un diagnostic corect este nevoie de un consult la medicul alergolog pentru a identifica alergenii specifici.
Este foarte important de asemenea istoricul clinic al pacientului, pentru a afla exact când apar simptomele, lucru care poate oferi un indiciu cel puțin în ceea ce privește diferitele sezoane în care plantele polenizează.
Sunt disponibile teste cutanate prick sau se pot face teste din sânge pentru anticorpii IgE specifici alergenului.
Tratamentul și managementul alergiilor sezoniere
Dacă simțiti că sunteți tot timpul răcit, tușiți, este timpul să mergeți la un consult la medicul alergolog. Puteți crede că polenul vă cauzează suferința, dar și alte substanțe pot fi implicate. Mai mult de două treimi din bolnavii cu alergii sezoniere au de fapt simptome pe tot parcursul anului.
În timp ce termenul de „alergii sezoniere” se referă în general la polen și mucegai, există un grup diferit de factori declanșatori care sunt strâns legați de fiecare anotimp. Printre ei:
– Fum (focuri de tabara vara, seminee iarna)
– Mușcături și înțepături de insecte (de obicei primăvara și vara)
– Clor în piscine interioare și exterioare
Reduceți expunerea la factorii declanșatori prin:
- Evitarea activităţilor exterioare, în aer liber, când concentraţia polenurilor este mare (în sezoanele polenice, în special în zilele călduroase şi uscate), se preferă activităţi în exterior în zilele umede, înnorate sau ploioase.
- Evitarea pe cât posibil a zonelor cu concentraţii crescute de polenuri
- Vacanţele se preferă în zone cu concentraţii reduse de polen
- Nu se recomandă plimbări, alergări, mers pe bicicletă sau picnicuri în parcuri sau în mediu rural în timpul sezonului de polenizare, se evită sporturile pe iarbă.
- Purtarea de ochelari protectori în mediul exterior
- Spălarea frecventă a feţei cu apă în cursul zilei şi duşul la sosirea la domiciliu pentru îndepărtarea grăuncioarelor de polen.
- Uscarea lenjeriei şi a hainelor preferabil în uscător, nu în mediu exterior, în timpul sezonului de polenizare.